The asking books ◘ Tag

 

                               Salutări! ♥
Am preluat această leapșă  faină și inspirată de pe blogul Cristinei. Această leapşă conţine nu mai puțin de 54 de întrebări despre cărţi. Ei na, ce să vrei mai mult?! Voi încerca să nu vă plictisesc prea tare și să mă desfășor cât mai nebunește posibil.

♫ Dau tagul mai departe către: Alina, Andrei,  Mădălina, Angi, Miruna, Crissu și Pufuleț
Chiar dacă nu v-am dat tag, simțiți-vă liberi să-l preluați (doar să nu uitați să lăsați linkul tagului vostru pe blogul Cristinei)

1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
Aș putea înșirui o listă agasant de lungă, dar am să mă opresc la Alice în Țara Minunilor și Fetița cu chibrituri. Erau preferatele mele și le-am citit de zeci de ori!
2. Ce citești acum?
Mai am puțin și termin „Înainte să adorm” de S.J. Smith (cartea asta e mai mult decât mă așteptam), „Anna Karenina” de Lev Tolstoi și „Extraordinarul voaiaj al unui fakir care a rămas blocat într-un dulap Ikea” de Romain Puertolas. Încerc să dau gata cât mai multe cărți înainte de întâi octombrie. Nu de alta, dar o începe facultatea și n-oi mai avea timp de iubitele mele cărți. 
3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?
Seria „Urzeala tronurilor” de George R.R. Martin. Cărțile alea costă atât de mult! 
︺︹︺
4. Obiceiuri rele în ceea ce privește cărțile?
În afară de faptul că mă apuc de 100 odată și nu termin niciuna, nu cred. 
5. Ce carte aștepți să citești cu nerăbdare?
„Ultimul avanpost” de Lavinia Călina. Am primit cartea recent de la autoare și o privesc în fiecare zi cu poftă și chef să o savurez! 
6. Ai un  e-reader?
Nu, dar mi-aș dori unul pentru cărțile de studiu universitar. Poate, în viitor…
7. Preferi să citeși o singură carte sau mai multe în același timp?
De cele mai multe ori prefer să citesc doar o carte, astfel încât să mă pot concentra pe acțiunea și detaliile sale și să rețin câte ceva din ea. Doar când  e (neapărată) nevoie să citesc mai mult de o carte și datoria o cere, mă conformez. 
8. Ți s-au modificat obiceiurile în ceea ce privește cititul de când ai un blog?
Sinceră să fiu, da. Am început să citesc din ce în ce mai mult (datorită colaborărilor cu Editura Univers și Litera), dar și din cauza faptului că acum am o datorie față de voi de a posta recenzii cât mai des cu putință. Totul e pentru voi, dragii mei! 
9. Ultima carte pe care ai citit-o și ți-a plăcut mult.
♥ „Memoriile unei gheișe” de Arthur Golden ♥ (recenzia aici).
10. Cartea preferată pe care ai citit-o anul acesta.
„Inferno” de Dan Brown. Ah, ce mai carte, domnule!

11. Unde îți place să stai atunci când citești?
Pe iarbă, sub un copac, oriunde dar să fie undeva în natură sau la geam, tolănită pe un fotoliu, astfel încât să pot schimba pozițiile de 100 de ori. Fac și exerciții pentru mâini și picioare în același timp. Cine zicea că cititul nu e un exercițiu bun?!

12. Cel mai incomfortabil loc unde ai citit?
În pat, când nu găsesc nicio poziție favorabilă și în mașină, când mă iau amețelile și îmi vine să mă îngrop de vie.  

13. Poți să citești în autobuz?
De foarte multe ori, în drum spre școală, citeam în tramvai, nu în autobuz. În autobuze (din Iași, cel puțin), abia dacă ai loc să respiri, darămite să citești.
14. Unde, în natură, ți-ar plăcea să citești/citești?
Pe vârful unui deal. Ah, să simți că zbori și cu trupul și cu mintea!
15. Ce reguli ai atunci când împrumuți cărți?
Să nu cumva să îi îndoaie paginile sau să le roadă colțurile coperților!!! Nu vă pot explica senzația pe care o simt când primesc o carte bolnavă în locul celei sănătoase pe care am împrumutat-o. Hm. Știți cum face motorul unei mașini turate? Cam asta-s eu după ce-mi văd cartea rănită.

16. Ai împrumutat cărți vreodată?
De cele mai multe ori de la bibliotecă sau de la prieteni. Totuși, nu suport să știu că ceea ce citesc nu îmi aparține, că nu se va alătura familiei mele de cărți, că mă va părăsi…

17. Scrii ceva pe marginea filelor din cărți?
Nu m-am putut gândi la altele decât cele pentru bac. În rest, Doamne ferește!

18. Chiar dacă este o carte veche?
Și cărțile au sentimente! Să nu uitați asta! 
19. În ce limbă preferi să citești?
Nu prea contează limba. De multe ori când citesc în română, traduc în minte cum ar fi sunat în limba originală. Cititul în alte limbi *pervthoughts* e un exercițiu bun pentru îmbogățirea vocabularului. Mamă, ce profesoară bună o să fiu!

20. Ce te face să iubești o carte?
Nu am ce să spun… fiecare carte are acel ceva care te face să o iubești. La Dan Brown iubesc misterul, umorul, așa cum la Jane Austen iubesc descrierile minuțioase ale epocilor apuse. Nu există un anumit tipar după care să te ghidezi cum și ce să iubești la cărți. Fiecare autor are ceva unic în condeiul său. 
21. Ce te inspiră să recomanzi o carte?
Recomand, de cele mai multe ori, tot ce mi-a ajuns la inimă și m-a învățat ceva. Îmi place când o carte îți transmite un mesaj, iar a doua zi, când ieși din casă, ieși cu cartea aceea în suflet.

22. Genul favorit?
Clasicele, dramele psihologice, de groază și cele pline de umor.

23. Genul pe care îl citești foarte rar este?
SF și polițist. 

24. Ce ai alege între a citi cărți propuse de profesorul de istorie, de fizică, de geografie sau de biologie?
De multe ori mi-au recomandat profesorii cărți pe care să le citesc, dar niciodată nu am ținut cont de materia pe care o preda. E irelevant acest aspect. 
25. Ai citit vreodată o carte stand-alone?
De cele mai multe ori, da.

26. Coperta preferată a unei cărți.

„Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman. Adică, pe bune, uitați-vă și voi ce frumusețe…


27. Cartea/seria preferantă momentan?

Seriile* preferate: „Jocurile foamei” de Suzanne Collins, „Moromeții” de Marin Preda *exact așa, dragilor* și inevitabil, cărțile lui Carlos Ruiz Zafon și ar mai fi și „Jurnalele vampirilor” de L.J. Smith…
28. Gustarea preferată atunci când citești este?
Orice fel de gustare. Mâncarea-i mâncare, domnule! Mere și-o supă, și niște sarmale… că doar deh, nu hrănim doar creierul!

29. Numește un caz în care spoilerele ți-au ruinat cititul?
Îmi amintesc cum râdeam și plângeam în același timp când citeam „Invitația la vals” a lui Drumeș, pentru că știam cine moare și cum moare, din cauza fainei de Alina. Râdeau și curcile de mine.
 
30. Cât de des ești de acord cu anumite critici aduse unei cărți?
Depinde ce părere am eu despre acea carte. Criticile sunt bune, întrucât aduc interes și atenție asupra cărții respective, zic.
31. Cum te simți atunci când scrii recenzii negative?
C’est la vie! 
Nu întotdeauna trebuie să avem opinii pozitive, nu-i așa?
32. Dacă ai putea să citești într-o limbă de mult pierdută care ar fi aceea?
Latină! Ah, da! Să citesc „Divina Comedie” în limba ei mamă. De vis!!

33. Cartea ce te-a făcut să treci prin cele mai multe emoții.
N-a egalat-o nimeni: „Sub aceeași stea” de John Green. Și nici nu cred că-s singura.
34. Cartea din cauza căreia ești nervoasă și te temi să o începi.
Dapăi de ce m-aș teme să încep o carte, Doamne apără?! Să fim calmi, ce dracu’!, vorba lui Cocoșilă (aka Moromeții).
35. Poetul favorit.
Blaga, sufletul meu, Stănescu, Eminescu, inima mea, și Nichita Danilov. Mai degrabă poeții* decât poetul.
36.Câte cărți îți fac cu ochiul momentan?

Această imagine spune totul.

 

37. Cât de des returnezi cărțile bibliotecii fără să le citești?
Atunci când se întâmplă să le returnez fără să le fi citit e din cauză că mai am alte 100 acasă care sunt deja în stadiul de citire.
38. Personajul preferat dintr-o carte.

Robert Langdon, pentru că nu mă satur niciodată de el și o să plâng când o să citesc și ultimul roman din seria în care el e protagonist. 39. Răufăcătorul preferat dintr-o carte.
Motanul Behemoth din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov. Sunt îndrăgostită de pisica aia.

40.Ce cărți ai vrea să citești în vacanță?

Păi, dat fiind că următoarea vacanță e peste trei luni, nu prea am nimic în program. Citesc ce-mi pică-n mână.
41. Cât de mult ai rezistat fără să citești?
Două săptămâni înainte de bac. Am fost prin iad atunci, eram ocupată, știți și voi…
42. Numește o carte pe care nu ai putut să o termini!
„Să nu mă părăsești” de Kazuo Ishiguro. Văzusem filmul înainte și știam cât e de trist. Nu am putut rezista să o termin. Pe la jumătate deja îmi tremura în brațe.
43. De ce anume ești distras cu ușurință atunci când citești?
Nimic altceva în afară de mâncare. Aduc mâncarea cu mine și contini să citesc. Simple as that!
44. Ecranizarea favorită a unei cărți.
Ah. Hm. Cred că… „Memoriile unei gheișe” și „Jocurile foamei”. Abia aștept următorul film.

45. Cea mai dezamăgitoarea ecranizare a unei cărți.
Da’ nu pot să aleg acum. O să mă gândesc și vă zic mai încolo.
46. Cei mai mulți bani pe care i-ai cheltuit deodată într-o librărie.
– atât am avut de zis –
47. Cât de des sari peste paragrafe doar ca să citești mai repede?
Făceam asta din nebunie și citeam spoilere de pe pagină și după regretam și îmi așezam cartea pe față și mă uram pentru zile întregi.

48.Care este motivul pentru care ai renunța la o carte, deși ești la jumătate?
Probabil dacă nu ar reuși nici la jumătate să mă captiveze, aș așeza-o frumos pe noptieră și aș lua alta. Viața merge înainte.

49. Îți place să păstrezi cărțile în ordine?
Îmi place să le așez frumos și să le șterg de praf și să le schimb ordinea. E relaxant și uit de mine și viața de afară pentru o jumătate de oră.

50. Preferi să păstrezi cărțile sau să le dai altcuiva după ce le citești?
Ei, dragă Doamne, nu sunt chiar egoistă… dar nici nu fac pomană. ☺
51. Sunt cărți pe care le-ai evitat până acum?
Rareori. Distopiile le-am evitat. Dar în general, nicio carte nu merită să fie evitată. 

52. Numește o carte ce te-a făcut furios!
Cine în ruptul capului nu s-a enervat la culme pe dragul de Tudor Petrican din „Invitația la vals” când s-a hotărât să o părăsească pe Micaela după o săptămână PERFECTĂ pe un vas. ACUM SERIOS, îmi venea să îl tai felii și să îl mănânc la cină! 

53. O carte ce nu credeai că îți va plăcea, dar ți-a plăcut!
„Seara cântărețelor” de Lidia Jorge. Ah, și ce mi-a mai plăcut! 

54. O carte ce credeai că îți va plăcea, dar nu ți-a plăcut!

Simplu. „Divergent” de Veronica Roth.
Reclame

5 gânduri despre &8222;The asking books ◘ Tag&8221;

  1. Nu am înţeles niciodată cum te poţi apuca de o 100 de cărţi. Pe mine mă mustră conştiinţa dacă mă apuc de o carte, înainte să termin alta:)) Într-adevăr, foarte inspirat blogul :3 Cred că îl voi prelua şi eu, aşa olecuţă!
    Îmi place noua temă :*

    Apreciază

  2. Bună…în realitate este bună seara căci, ora la care public comentariu este22.29 , mă rog ora scrierii lui, dar cu-i îi pasă. Deci, mulțumesc din suflet pentru această leapșă, tag. Îl voi onora , mâine , astăzi, e oarecum târziu, iar mintea mea ar putea ticlui niște răspunsuri acide, căci, asta face seara de regulă și nu aș vrea să stric un tag frumos cu o doză de dulce ironie. Mulțumesc mult, de asemenea sunt foarte frumoase răspunsurile tale și ceea ce e adorabil, sunt animăluțele acelea mișcătoare, o parte din ele le am și eu, adunate, dar sunt câteva noi. Răspunsul pe care l-ai dat ultimei întrebări , m-a atins puțin, credeam că sunt singura persoană din România sau lume, care a avut o relație destrăbălată cu Divergent, care a fost pusă în rolul soției necredincioase ….Nici eu nu am o reliție inteligibilă cu dispotiille, să spunem că sunt precum niște mănuși din latex care nu se potrivesc pe degetele mele mici, dar, un singur deget a fost acoperit complet și acela e degetul aferent seriei spulberă-mă, ori ..cine știe …eu mi-am revenit cu greu in urma pieririi chefului de citit ce s-a datorat învățării excesive pentru bac * ok, nu chiar excesive* dar timp de 6 luni nu am putut pune mâna pe vreo carte, noroc că în luna august am reaprins focul lecturii și acum mă pot bucura din nou de lectura ..până la un punct, că acuș încep facultatea și vreau să trec cu bine de primul an .. Mă bucur că mai place cineva pe Eminescu, chiar dacă , bietu de el se răsucește în mormânt la câte lucruri și perle s-au adus la iveală în perioada asta …Anna Karenina este o carte superbă…tare îmi vine să își dau un spoiler, dar încerc să mă abțin, ps mi-a plăcut foarte mult de Katia Alexandrova (Kitty) .Da, cam aceasta ar fi opinia mea, scuze pentru comentariu acesta lung, dar uneori, mai mereu pun suflet și mă cam las dusă de val, mai ales dacă îmi place ceea ce citesc..myu …Cu drag ,
    Crissu

    Apreciază

  3. Ahaaa, Crissu! În cuvintele despre bac m-am regăsit complet! Te înțeleg în totalitate când grăiești astfel despre acea perioadă. Îmi amintesc că m-am apucat să citesc „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown cu o lună înainte când efectiv simțeam că mai am puțin și înnebunesc! Aveam nevoie de o poartă de evadare. Ah, ce mai perioadă nebună… Acum rup cu cititul până începe facultatea.
    Cam același ”feeling” îl am și eu când mă gândesc că *oh uite încă un om care nu e mega-fan Divergent. Există speranță!*. „Spulberă-mă” chiar a fost… de poveste. E singura distopie care m-a impresionat și mi-a rămas în suflet.
    Dragostea mea pentru Eminescu se datorează și faptului că sunt născută pe 15 ianuarie, ca și el, și nu știu, îl îndrăgesc de mică. Și da, oh da! Am rămas mută de uimire, cu lacrimi de la râs în ochi când am citit nebuniile alea de poezii pe net. Nici acum nu cred că sunt ale lui, sincer!
    Maimuțoii ăștia dansatori sunt așa drăguți. Deocamdată sunt în căutare, că-s cam greu de găsit.
    Iar cu cât e mai sincer comentariul, cu atât contează mai puțin lungimea lui. Te îmbrățișez!

    Apreciază

  4. Dan Brown nu este deloc de evitat, în momentul în care nimerești o carte de a lui în mâini, o lecturezi, apoi din varii motive te trezești captiv în interiorul paginilor lui, începi să îți pui mai multe întrebări, cauți răspunsuri la ceea ce gândeai tu, devii dependent, are el grijă să facă asta, cel puțin eu așa am pățit , încă am în minte următoarele rânduri, deși , cartea am lecturat-o acum ceva timp – să tot fie vreo 3-4 ani – ” Sub cerul înstelat în fine odihnește” nu mai rețin semnele de punctuație, deci..scuze pentru asta …rețin doar cuvintele astea , s-au întipărit adânc în mintea mea și au rămas acolo , am memorie vizuală ..* da, se prea poate să înțeleg , mica -mare distragere de la învățatul pentru bacalaureat* oricum nu a afectat , așa că, e mult mai bine …cu mare drag și respect Crissu , myu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s